Fărâmă

Mi-e milă de vorbă –
cade ca frunza,
ca iarba…
O coseşte urechea degeaba.

Slugă la mori de vânt,
mi-e milă şi de cuvânt –
primul, cel dat de Domnul,
înainte de Tot,
el, ajuns ultimul
şi în rât, şi în bot,
de-a pururi sărac veşmânt
pentru marele suflet,
pentru marele gând…

Zăpada cade muteşte,
luna tace în nori,
nici soarele nu vorbeşte
şi nici roua pe flori,
doar omul şi pasărea
pier pe limba lor
şi doar câte-o fărâmă învie
în limba uitată,
moartă,
nemaiştiută azi –
limba poezie…