Treime

Simt clipa
cu mirosul văzului auzitor
cum mă pipăie trecătoare…
O nasc în dureri,
în surâs o omor,
aşa cum şi ea mă naşte,
să mă omoare
atom de praf în univers…
Când am iubit – am scris,
când am urât – am scris,
m-am pierdut,
m-am găsit
doar în Vers!

„Arzi prea nebuneşte,
îi poţi jicni
pe cei de iască,
de hârtie,
de piatră…”
„Dar eu sunt de foc,
vestală şi vatră
şi el se va stinge
doar când voi muri…
Focul e viaţă,
mă cheamă şi-l chem…”
Când am iubit – am ars,
când am urât – am ars,
m-am încenuşat,
Poenix am zburat
doar din Poem!

Simt clipa
ca pe-o hrană
de iad şi paradis…
Dau viaţa doar cu moartea-n legământ…
Când am iubit – am scris,
când am urât – am scris,
am murit,
am înviat
doar prin Cuvânt!

Vers – Poem – Cuvânt,
sfântă a mea Treime,
din mărunta trufie
să nu uit a îngenunchea,
să am la ce mă închina
în marea micime!