A norilor

Norii mă povestesc –

le îngăduie asta cerul

în care fug adesea

din sila viermuielii de pe pământ

 

În graiul nimbus

în zborul – joc

numele meu e

mreana ce zboară

un peşte nefericit

în apele curgătoare

cu prundul stând pe loc

 

Sufletul meu are solzi

cu efigia de argint a lunii

iar gândul şuviţe de soare

să uit noaptea din care

cândva am urcat

şi iarăşi noaptea

în care-am să cad

 

Norii mă povestesc

peste rai peste iad

nici sfinţenie nici ispită

dar cu gura rănită

de cârligul undiţei ecleziastului

pe când murmur  dulcele cânt

despre vânarea de vânt