Muierească

Să fii Ană singură,
prin slinuri şi urâturi să-noţi,
pereţii să-ţi fie soţ,

să-ţi aminteşti schelele
şi să te oprească din drum
doar luna şi stelele,

să vii cu de mâncare pieptiş
şi nimeni să nu guste truda ta pe acoperiş,
fie şi cu mincinoasă chemare,
dar să ştii că există pentru tine în zare;

să plouă cu spume şi să ningă
şi viaţa să ţi se prelingă
nespus de searbădă şi câinească,
nu e durere mai mare,
nu e durere mai muierească,
fără ca nimeni să nu te zidească…