• Prima pagină
  • Poeme
  • Hobby-uri
  • Contact

Femeie

Femeie

Câtă trudă
să te suprapui exact
peste femeia care
a hotărât hazardul să fii!

Cu diavolul să faci un pact,
de fapt cu genul masculin,
te bucuri mult, puţin,
de acrul măr
de la Eva la Sfânta Maria să sari,

şi servitoare şi idol să-nsemni,
şi-al luminii şi-al beznei izvor,
şi firăvenia, şi puterea,
şi câştigul bărbatului,
şi pierzania lui într-adevăr,
fiindcă asta s-a dovedit vrerea
trufaşului său însemn…

Detest să-mi spună Kierkegaard
ce complicat e femeie să fiu…

De când m-am născut,
de când am născut,
pe pielea, pe sufletul,
pe existenţa mea ştiu!

Toate predicatele lumii se contrazic
unindu-se în trupul meu viu,
în libertatea din care-mi sui gard
coborându-mă ca să mă ridic,
stingându-mă ca să ard…

“Nu te-apuca să scrii tu,
strigă El, strigă Ei,
aşteaptă să fii cântată,
muzele-au fost totdeauna femei…”

sau altfel zis, “Lasă-te confundată
cu stihia sau cu natura
cucerită prin forţă, viclean
orice-mpotrivire e-n van…

Sărutul îţi va-nchide gura
să taci, să te supui,
să fii grabnic adjudecată,
c-un stăpân şi-un statut,
cu prunci înlănţuită de gât…”

Câtă viclenie şi trudă
să mă las exploatată,
peşte zbătut în năvodul de fire
cu numele de cod
i u b i r e !

  • Set opera magna - Vol. I-V - Nichita Stanescu
  • Pagini

    • A norilor
    • Altceva decât semne
    • Aprilină
    • Arahne
    • Aureola
    • Balada iubitului care nu m-a iubit
    • Balada lui „Înca”
    • Balada zidului și a iederei
    • Carte de vizită
    • Concurență
    • CONTACT
    • Cuierul
    • Cuvânt peste suflet
    • De aer si foc
    • De dragoste
    • De sub apă
    • Droguri
    • Dumnezee
    • Eu-verbul
    • Experiență
    • Fărâmă
    • Femeie
    • Floarea-soarelui
    • Geamăna
    • HOBBY-URI
    • Inalt și frânt
    • Joc îngheţat
    • Klimt
    • Licăr, leg, laud, las, lovesc
    • Ludica
    • Mortul meu drag
    • Muierească
    • Nerecunoștință
    • Nici șoarecii
    • Pentru nimeni, pentru înca o viață
    • Ploaia de zeu
    • Poem cu ochelari
    • POEME
    • Poezia
    • Predicat
    • Prima pagină
    • Şarpele cu aripi
    • Sfânta Vineri
    • Sfaturi pentru un tânăr poet
    • Strada Milcov
    • Treime
    • Triolet
    • Vinovată
    • Ziceri
  • Set opera magna - Vol. I-V - Nichita Stanescu

© Copyright 2022 Passionaria Stoicescu. Typegrid Theme by WPBandit.