De sub apă

Nici măcar ochii mei
nu seamănă unul cu altul:
cel mic, stângul,
se simte solidar cu inima
şi vrea să vadă alene
cât mai puţin,
de aceea e mai închis,
uneori o lacrimă
sticlindu-i în gene…

Nici sânii mei nu-s la fel:
stângul – cel supt –
e mai mare,
cu boaba sfârcului grea,
c-a hrănit gura fiului,
gura altei vieţi
din viaţa mea…

De sufletele mele, ce să mai zic?
Nepereche nu doar ca număr,
ci ca nimic…
Nu râdeţi, e de plâns:
într-un singur trup
să ai atât de multe suflete
cu foame de lup,
într-un tărâm în care
au fost exterminate
nefericitele fiare…

Dar toate astea vă scapă…
Sunt Poezia
şi vă vorbesc de sub apă.