Ploaia de zeu

Această carte mă pătrunde
încet şi sigur,
fără putinţa de a fugi,
de a striga…

Har Dumnezeului lecturii!
El a uitat în creierul meu
himene tainice
în stare să ţipe,
să se bucure
de virilitatea înţelepciunii altuia.

Citesc –
pupilele mi se dilată,
ploaia aurie a gândurilor celuilalt,
ploaia de zeu
mă spală de propriile poeme,
mă aureşte,
mă spânzură c-o eşarfă de curcubeu
şi ţip pe muteşte
cu hohot lăuntric devastator

Un firicel de sânge cenuşiu
vesteşte deflorarea,
victoria lui nesperată…

Într-o noapte cu lună fardată
ca actorii niponi –
acei bărbaţi-femei din teatrul Kabuki,
va apărea fiul meu,
Poemul…

(Jur să nu-i divulg tatăl).